Notiunea de verigheta nu este una noua. Dimpotriva, aceasta traditie milenara de existenta in spate, simbolistica gestului si a obiectului in sine devenind o parte esentiala in multe culturi de pe Glob. Putini sunt insa, cei care cunosc originile si motivul aparitiei verighetei. Asadar, haideti sa facem o mica incursiune in trecut, si sa aflam impreuna de unde a pornit acest obicei.
Inainte de perioada precrestina, traind epoci patriarhale, femeia singura, era abuzata, maltratata si ucisa cu foarte mare usurinta. Pentru a stopa oarecum acest fenomen, si pentru a o proteja, a fost instaurata forma de concubinaj. In cadrul acestei forme, pentru a se putea demonstra ca femeia apartine unui barbat, aceasta trebuia sa poarte un obiect, care sa ii confere statutul de femeie “luata”, pentru a fi respectata. Treptat, abuzurile s-au imputinat, si femeia a fost mai protejata, tocmai datorita acestui inel. Mai intai, inelul a fost fabricat din materiale organice, apoi din fire din parul animalelor (calul era preferat). Dat fiind faptul ca acestea se casau usor, inelele au inceput sa fie facute din piele de animale, os si apoi metal.
Dupa ce a inceput perioada Crestina, a inceput sa fie eliminata ideea de concubinaj, fiind introdusa casatoria religioasa, si implicit, oferind femeii siguranta de care avea nevoie. Femeia trecea “in proprietatea” barbatului, si nimeni nu avea dreptul sa se atinga de ea, sau de copii, (exceptand soldatii, stapanii comitatelor sau regiunilor, si persoanele influente de la curtea regilor sau imparatilor). Un alt motiv pentru care a fost instituita institutia casatoriei, este pentru a oferi un nume copilului nascut. Daca copilul se nastea din doi parinti necasatoriti, acesta era considerat bastard, si urma sa poarte un stigmat care sa il urmareasca pe viata.
Istoria verighetei – primul schimb
Egiptul antic
Primele dovezi inregistrate, a ceea ce putem numi, primul schimb de verighete au fost gasite in papirusuri egiptene vechi de mai bine de 3000 de ani. Desenele si hieroglifele, prezentau cupluri facand schimb de inele. Cu cat materialul era mai scump, cu atat mai evidenta era dovada de dragoste, dar si statutul social al cuplului.
Roma antica
In Roma Antica, metalul din care era confectionat un inel era un semn al rangului sau a starii sociale. De exemplu, sclavii nu aveau dreptul sa poarte inele, iar cetatenii de rand puteau avea numai inele din fier. Romanii purtau, totodata, inele in care era gravata o pentagrama sau un sarpe incolacit, simboluri aducatoare de noroc. De aici si obiceiul ca verighetele din ziua de azi sa fie realizate din diverse metale pretioase. In Roma antica, inelele de aur simbolizau eternitatea, dragostea nepieritoare si loialitatea in casatorie. Inele de cununie romane erau faurite sub forma a doua maini inclestate una de cealalta. Pe de alta parte, unele femei purtau inele de casatorie pe care era gravata o cheie, astfel incat sa aiba puterea de a deschide inima sotilor lor.Materialul atat de durabil simboliza putere si stabilitate, romanii gravand pe verighete, cu preponderenta numele partenerului. Urmand exemplul grecilor, acestia purtau verigheta pe al patrulea deget al mainii stangi pentru ca se credea ca acesta continea “vena amoris”, sau vena dragostei. Singurul lucru care s-a schimbat in prezent este mana pe care se poarta verigheta (dreapta).
Biserica catolica in secolul IX a facut din aceasta simbolul fidelitatii, imbinand traditia romana si evreiasca de a folosi acest simbol pentru unirea dintre un barbat si o femeie.
Perioada renascentista
In timpul secolelor XVI si XVII s-au popularizat inelele de tip gimmel. Un astfel de inel consta in unul sau mai multe cercuri intersectate si unite intr-un pivot pentru a forma bijuteria de nunta. Dupa ceremonia nuntii, mireasa si mirele purtau fiecare cate o parte din acest inel, aceasta bijuterie fiind creata pentru a simboliza uniunea celor doi.
Prima verigheta cu diamante a fost oferita de catre regele Germaniei, Maximilian I pentru Mary de Burgundy, in anul 1477.
In Statele Unite coloniale, inelul era privit ca un obiect frivol, asa ca mirele ii oferea miresei sale un degetar. De obicei, femeile taiau partea de sus a degetarului pentru a forma un inel.
India
In contrast, mirii din culturile Hindu si Bengal erau incurajati sa ofere si alte bijuterii precum inele pentru picior sau bratari solide din fier. In unele parti ale Indiei exista obiceiul ca dupa casatorie sa se poarte “bichiya”, un inel pentru degetul de la picior, in locul verighetei.
Explicatia natiunii chineze
Chinezii au oferit lumii o frumoasa si foarte convingatoare teorie, conform careia inelul de logodna si verighetele trebuie purtate pe cel ce-al patrulea deget. Iata explicatia lor. Priveste-ti mana stanga, mana pe care se poarta in mod obisnuit verigheta. Vezi degetul mare? Degetul mare reprezinta parintii tai, degetul aratator reprezinta rudele tale, degetul mijlociu esti tu insuti/insati, cel de-al patrulea deget, numit si inelar repreinta partenerul tau de viata, iar degetul mic reprezinta viitorii tai copii. Acum, uneste-ti varfurile degetelor de la ambele maini apoi indoaie degetele mijlocii astfel incat exterioarele lor sa se lipeasca. Cu mainile in aceasta pozitie, incearca sa faci ceea ce-ti spun: desparte-ti degetele mari unul de celalalt, nu vei avea probleme pentru ca tu si parintii tai nu sunteti destinati sa va petreceti vietile impreuna pentru totdeauna. La un moment dat, veti merge pe drumul vostru. Acum uneste-le la loc. Repeta miscarea cu degetele aratatoare, acelasi lucru se va intampla, vei putea sa-ti separi degetele, pentru ca poti trai fara rudele tale, fiecare-si va vedea de viata lui. Acum uneste-le din nou. Separa-ti degetele mici, asemenea celorlalte si vei observa ca si acestea doua se vor desparti, copiii nu vor sta langa tine toata viata. Uneste-le la loc. Urmeaza inelarul. Oricat ai incerca sa le separi unul de celalalt ti-e imposibil. Asta pentru ca tu si partenerul tau de viata sunteti destinati a fi impreuna pentru tot restul vietii.
Astazi
Pana recent, in multe culturi se considera ca doar femeia trebuia sa poarte verigheta. Asta se practica si in America, inainte de al Doilea Razboi Mondial, traditia fiind intrerupta de soldatii care isi purtau verighetele ca un semn de angajament fata de sotiile lor care ii asteptau acasa. Acest obicei s-a pastrat si in timpului Razboiului Koreean, lucru ce a dus la popularizarea seturilor de verighete. Iar astazi, verighetele au devenit atat de populare incat se pot gasi in stiluri si metale diferite, perfecte chiar si pentru cei mai pretentiosi miri. Intr-un alt obicei, rar intalnit in Romania, verigheta isi are locul pe cel de-al patrulea deget al mainii drepte, considerandu-se ca primele trei degete (incluzand policarul) sunt reprezentari pure ale Sfintei Treimi. Pentru altii, preotul era cel care pronunta: „in numele tatalui” (la nivelul degetului aratator), „in numele fiului” (la nivelul degetului mijlociu) si „al sfantului duh” (la nivelul degetului inelar) si astfel inelul isi gasea locul pe acest deget. La romani, verighetele simbolizeaza vesnicia si trainicia cununiei si a familiei intemeiate. Nimeni nu stie cu exactitate cand a fost descoperit, dar din istorie aflam ca inelul legamantului a inceput sa fie din ce in ce mai popular in jurul secolului al 4-lea e.n. In acele timpuri, verigheta era denumita „inelul cu sigiliu” (este primul inel care apare mentionat in Biblie). Evident, nu reprezenta acelasi lucru ca si astazi, ci el era simbolul demnitatii, autoritatii si era folosit pentru sigilarea unor contracte ale romanilor. Deci, verigheta a fost prima oara folosita de romani. Barbatii romani, in timpul pe care il aveau intre logodna si nunta, trebuiau sa dea o suma de bani sau un obiect valoros miresei. Timpul trece, lumea romana se schimba, iar inelul legamantului ramane si astazi simbolul unirii sufletelor indragostitilor.
In prezent, cea mai scumpa verigheta, a fost cotata la valoarea de 16,26 milioane de dolari.
Verighetele si legamantul casatoriei
Verighetele se pun de catre preot, impreuna cu nasii, pe mana dreapta a mirilor, la slujba de logodna, cand preotul sfinteste verighetele. Daca nu urmeaza imediat cununia, ci se face doar logodna, raman asa pana la cununie. In cazul logodnei, preotul este cel care sfinteste verighetele. El este cel care pune verighetele astfel: pe degetul inelar de la mana dreapta, verigheta miresei el o pune pe degetul mirelui, iar verigheta mirelui, pe degetul miresei. Preotul este cel care va lua mana dreapta cu verighetele „inversate” in dreptul inimii. In cazul in care urmeaza cununia, nasii muta verighetele mirilor pe mana stanga, chiar inainte de inceperea slujbei de cununie, imediat dupa momentul punerii verighetelor in mana dreapta in felul urmator: nasul va lua verigheta mirelui de pe degetul miresei si o va pune pe degetul inelar stang al mirelui, iar nasa va proceda invers pentru mireasa. Si astfel vor ajunge verighetele in pozitia in care trebuie sa fie (degetul inelar de la mana stanga).
Asadar, in momentul in care va ganditi sa faceti pasul acesta al casatoriei, si sunteti in cautare de verighete, este important sa cunoasteti importanta acestui eveniment. Oamenii, si omenirea au evoluat, insa, traditia, a ramas vie, fiind transmisa din generatii in generatii.
Leave A Comment